Măsuri preventive specifice sezonului rece

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

Activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vizează, prin natura activității sale curente și în baza prevederilor legale în vigoare, protejarea cetățenilor, a valorilor publice și private, cât și a mediului înconjurător, intervenind prompt în situații de urgență care pot pune în pericol viețile oamenilor și integritatea bunurilor acestora, dar și prin acțiuni permanente de prevenire. Scopul acestor acțiuni este acela de a determina populația să conștientizeze riscurile la care se expune atunci când nu sunt cunoscute ori respectate regulile de comportare și măsurile stabilite pentru preîntâmpinarea apariției unor situații de urgență.

Anotimpul rece aduce, ca în fiecare an, noi provocări pentru personalul I.S.U. Sibiu.  Temperaturile extreme, cu episoade inedite și diverse de la un sezon la altul, pregătirea precară înainte de instalarea sezonului de iarnă ori ignorarea avertizărilor din partea autorităților locale și centrale de către o parte a populației reprezintă tot atâtea cauze ce pot duce cu ușurință la apariția unor situații de urgență și a unor dezastre ce pot fi altfel evitate.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

 

1. Utilizarea aparatelor de încălzit care funcționează cu gaze lichefiate (sobe metalice, aparate cu gaze)

·         Nu amplasați materiale combustibile în apropiere.

·         Înainte de folosire, și apoi periodic, verificați sobele și coșurile de fum pentru a depista eventuale fisuri.

·         În timpul funcționării sobelor, ușița va fi menținută închisă.

·         Verificați periodic conductele, robinetele și arzătoarele și mențineți-le în stare bună de funcționare.

·         În cazul în care simțiți miros de gaz, aerisiți imediat încăperea și nu aprindeți focul până nu este eliminată cauza.

·         Atenție la monoxidul de carbon — este un gaz inodor, incolor și insipid, dar extrem de periculos! Inhalarea lui poate duce la deces.

Este interzis:

·         Să uscați haine sau alte obiecte combustibile pe sobe.

·         Să folosiți sobe fără ușițe sau cu ușițe defecte.

·         Să lăsați focul nesupravegheat, ori copiii singuri în încăperi cu sobe în funcțiune.

·         Executarea verificărilor de către persoane neautorizate.

·         Să supraîncălziți sobele.

 

2. Coșuri de fum și sobe cu acumulare de căldură

 

·         Verificați sobele și coșurile de evacuare a fumului pentru a depista eventuale fisuri. Coșurile de fum se vor tencui folosind vopsea de culoare deschisă pentru a putea observa fisurile cu ușurință.

·         Puneți materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asigurați izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere. Stingeți întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.

·         Depozitați cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă față de casă, grajd, fânar, depozite, etc.

·         Montați o bucată de tablă metalică în fața ușii de alimentare cu combustibil.

·         Nu utilizaţi benzină, motorină sau alte substanţe inflamabile pentru aprinderea focului  în sobe.

·         Curățați coșurile de fum anual. Verificați în fiecare lună ca acestea să nu fie blocate sau deteriorate. Cereți tot timpul ajutorul unei persoane autorizate.

·         Nu uitați să tăiați ramurile copacilor aflați deasupra sau lângă coșurile de fum.

 

3. Instalațiile electrice

 

·         Se interzice suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori (reşouri, radiatoare, frigidere, maşini de spălat, convectoare etc.).

·         Supravegheați permanent aparatele de încălzire electrice aflate în funcțiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat).

·         Nu folosiți instalații electrice defecte, improvizate sau montate de persoane neautorizate.

 

4. Siguranța copiilor

 

Copiii care se „joacă” cu focul sunt în pericol. În fiecare an, această cauză a incendiilor provoacă multe vătămări și decese care pot fi prevenite.

·         Depozitează chibrituri și brichete unde nu pot fi atinse și văzute de copii.

·         Învăță copiii mici să nu atingă niciodată chibrituri sau brichete.

·         Nu îi încuia pe copii în casă. Lasă-le cheia. Un număr ridicat de decese în rândul copiilor au loc anual din cauză că părinţii îi lasă singuri în casă fără nicio posibilitate de a putea ieşi din locuinţă în caz de incendiu.

 

5. Fumatul – cauză frecventă de incendiu în locuințe

 

·         Nu fumați în pat și nu aruncați la întâmplare resturile de țigări.

·         Stingeți complet țigările în scrumieră – niciodată în coșul de gunoi.

·         Evitați să fumați când sunteți obosiți, sub influența alcoolului sau a medicamentelor care pot provoca somnolență.

 

Sunt câteva reguli simple, dar care transformă locuința dumneavoastră într-un loc sigur.

Să nu uităm de persoanele vârstnice, cele singure sau cu dizabilități, care sunt mai expuse riscurilor în această perioadă. Vă rugăm să manifestați grijă și să verificați instalațiile electrice cu improvizații sau sobele vechi sau neîngrijite. Un gest simplu – o verificare, un sfat sau o vizită – poate preveni o tragedie.


Prevenirea incendiilor în locuințe este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi.

 

 

Sublocotenent Ștefan Andreea

Purtător de cuvânt  ISU Sibiu